Romanian
Romanian

DESPRE NOI

CEI CARE AU PUS PROIECTUL ÎN MIȘCARE.

Este un ONG cu sediul la granița dintre județul Bistrița-Năsăud și Suceava, constituit în anul 2000 de către Alin Uhlmann Ușeriu. De-a lungul timpului în proiectele de mediu, sociale, culturale și sportive ale acesteia s-au implicat peste 130.000 de voluntari. Sunt oamenii care duc mai departe misiunea asociației prin povestea Via Transilvanica, cel mai mare proiect al organizației până în prezent.

Este primul traseu de lungă distanță din România, ce traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, de-a lungul a 1.600 de km, care cuprind și extensiile, drumuri adiacente care se înțeapă în artera principală: Via maior.

„Drumul care unește” este în primul rând un proiect social, prin care comunități întregi care se aflau pe cale de dispariție primesc un nou sens și o posibilitate de dezvoltare economică print turismul făcut în tihnă. Actorul principal, drumețul, nu are nevoie de lux, se mulțumește cu lucruri de bază și știe să aprecieze valoarea produselor locale, îi respectă pe oamenii din comunități, este curios și binevoitor.

Asociația UmanEast este o organizație de cercetare și dezvoltare culturală care creează rezidențe, programe de educație continuă și proiecte de cercetare umanistă pentru a revitaliza patrimoniul cultural al spațiului românesc și a-l pune în dialog cu valorile și instituțiile care construiesc Europa.

Credem că doar prin încrederea în celălalt, în comunitate și în proiectul european putem contribui la consolidarea valorilor democratice.

Radio România Cultural este singurul post de radio cu profil cultural complex, care difuzează producție originală, la nivel național și internațional. Informează și dezbat prin programe dedicate științei, literaturii, istoriei, artelor plastice, filosofiei, filmului și teatrului, transmit de la marile evenimente culturale, festivaluri și gale din România și din lume și difuzează divertisment premium: de la spectacole de teatru radiofonic și seri de operă, la Stagiunea Muzicală Radio.

De aproape 100 de ani fac parte din istoria culturii României contemporane. Participă activ la viața culturală prin proiecte care au rolul de a educa, tezaurizează vocile culturii române prin Fonoteca de Aur a Radio România și premiază excelența prin Gala Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de tradiție și prestigiu.

În cadrul proiectului Terra Memoriae, Radio România Cultural este curator al rezidențelor și partener media.

©2026 Asociația Tășuleasa Social & UmanEast. Toate drepturile rezervate.

©2026 Asociația Tășuleasa Social & UmanEast. Toate drepturile rezervate.

©2026 Asociația Tășuleasa Social & UmanEast. Toate drepturile rezervate.