Laura Jiga
Iliescu
etnolog și filolog
DESPRE REZIDENT
Laura Jiga Iliescu este etnolog, Cercetător Ştiinţific I în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și coordonator de teze de doctorat afiliat Şcolii Doctorale a Facultăţii de Litere şi Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), Universitatea din Bucureşti.
În miezul cercetărilor sale se află dorința decodării și interpretării mecanismelor de configurare a actului formalizat de comunicare, a sensurilor și specificităților sale în societățile tradiționale, moderne sau postmoderne tehnologizate, a coordonatelor de cunoaștere şi reprezentare pe baza cărora se articulează mesajele care, într-un fel sau altul, pot fi raportate la tradiție.
Domeniile sale de interes includ dinamica relaţiilor dintre formele scrise şi orale de expresie culturală premodernă şi modernă; crearea și transmiterea informală a cunoașterii prin medierea structurilor verbale, sonore, figurative și gestuale formalizate; narațiuni folclorice și continuitate rituală; dimensiunea imaginară a cunoașterii (imaginar corporal, imaginar spațial; etnologia viselor; jocurile video și basmul); religie vernaculară tradițională și (post)modernă;
specii folclorice: basm, legendă, descântec; etnologie montană; crearea instrumentelor de lucru ale etnologiei: tipologii monografice ale personajelor legendare; Sfântul Ilie, Maica Domnului, crearea, arhivarea analitică și editarea critică a documentelor de cultură orală, cercetări de teren; interogări epistemologice.
Este autoare a trei cărți şi a peste 100 de studii, co-editor a mai multor volume colective. Cea mai recentă carte este “Biserica de „alături”. Câteva rituri necercetate ale ciobanilor din Carpați. Studiu de etnologie asupra religiozității pastorale” (Institutul European, 2020). Printre ultimele sale studii se numără “When the `Other` is One of Us. Narrative construction of werewolf identity in the Romanian Western Carpathians at the end of the twentieth century”, în „Werewolf legends” editat de Willem de Blécourt și Mirjam Mencej (Palgrave Macmillan, Cambridge, 2023, p. 158-181).
Nu în ultimul rând, îi place să umble pe coclauri şi să vorbească cu oamenii.
DESPRE REZIDENȚĂ
Ontologia căii: stranietatea și limbajul
Dacă Bucovina este punctul de plecare, Ținutul de Sus reprezintă primul moment în care drumul aduce drumețului cu adevărat impresia stranietății, senzația de a nu mai fi „acasă” în peisajul pe care îl traversează. Ieșit din entuziasmul inițial al plecării, se lovește aici de o întrebare veche și esențială a satului românesc: „De-al cui ești?”. E o întrebare care nu ține de nume, ci de apartenență, de origine, de recunoaștere reciprocă între oameni. Printre mărcile recognoscibile, ce punctează apartenența, se numără și portul popular din Ținutul de Sus, care nu e doar un simplu costum. Folosind conceptul lui Wittgenstein, acesta este un joc de limbaj, un sistem de reguli implicite care spune, fără cuvinte, cine ești, de unde vii, cărei categorii sociale aparții etc. A înțelege un model, o culoare, o cusătură înseamnă a stăpâni o gramatică vizuală la fel de riguroasă ca aceea a unei limbi vorbite. Drumețul este parte a unui proces de învățare.
Miza etnologică este dublă. Pe de o parte, decodarea motivelor de pe portul popular ca sistem simbolic (ce comunică o anumită culoare, un anumit model, o anumită broderie despre statutul, vârsta sau apartenența purtătorului). Pe de altă parte, colectarea idiomurilor și expresiilor locale unice, acele formulări care nu circulă în afara regiunii și care funcționează, la rândul lor, ca structură de apartenență. Cele două straturi, vestimentar și lingvistic, constituie aceeași întrebare pusă în două limbaje diferite: cum se recunosc oamenii unii pe alții în Ținutul de Sus și ce se pierde atunci când acest limbaj nu mai e transmis mai departe.
DESPRE ȚINUT
Aici traseul intră prin prima poartă a Transilvaniei, parcurgând un peisaj etnic complex, care amintește de istoria bogată a acestei zone.
Traversând o geografie diversă, de la zone muntoase la păduri de șes, de la dealuri line la câmpuri întinse, drumuri romane sau foste granițe ale imperiului Austro-Ungar, prin sate săsești cum este Dorolea sau mai degrabă de influență maghiară cum este Jeica, acest ținut se întinde pe o lungime de 210 km, prin județele Bistrița-Năsăud și Mureș.
Aici este momentul călătoriei, când drumețul începe să observe cum peisajul e schimbător, cum oamenii grăiesc și trăiesc altfel, cum nicio zi nu seamănă cu alta, în ciuda activităților repetitive. Îl încearcă întrebarea identitară: cine suntem noi și încotro ne ducem? Un gând care nu-i deloc ușor și cântărește mult în rucsacul metafizic al drumețului.
Ținutul de Sus transformă gândirea dintr-un animal domestic într-o libertate de a fi curios și de a avea curaj.
DESPRE AMPRENTA CULTURALĂ LĂSATĂ ÎN ȚINUT
Rezultatul concret al rezidenței este o arhivă de expresii unice, însoțită de o decodare a principalelor motive etnografice ale portului popular din regiune, un document care poate funcționa deopotrivă ca material de cercetare și ca ghid de „citire” a locului pentru drumeții care trec prin Ținutul de Sus. Practic, oricine parcurge traseul cu acest material în minte începe să înțeleagă ce anume spune acel element vestimentar despre comunitatea din care provine. Arhiva orală va fi disponibilă printr-un cod QR pe tot parcursul ținutului. Decodarea portului popular va fi disponibilă sub forma unei plachete pe care vor fi reproduse portul și elementele componente explicitate de către rezident. Placheta va fi amplasată la punctul de pornire din Ținutul de Sus.
