Adriana
Sohodoleanu
teoretician al gastronomiei
DESPRE REZIDENT
Adriana Sohodoleanu este gastronomul care se ghidează după principiul walk the walk and talk the talk adunând în al său curriculum vitae atât experiențe concrete din zona de producție și retail - fiind zece ani proprietar de cofetărie artizanală și gourmet concept store - cât și un parcurs academic finalizat printr-o cercetare a fenomenului “Noua Bucătărie Românească”, teza care i-a adus titlul de doctor în sociologie.
Lector la facultăți cu profil gastronomic/ ospitalitate și la Fundația Calea Victoriei, ea susține săptămânal rubrica ”Cultură la farfurie la Radio România Cultural, este co-autor al „Sărut-mâna pentru masă. Carte de(spre) bucate” (2025), autor al „Ce e nou în Noua Bucătărie Românească?” (2023), curator al rețetarului istoric din proiectul “Dulce Românie” și co-autor al cărții “omonime” (2021). Contributor la Dilema, Scena9, Iscoada etc.
Adriana călătorește mult și gustă lumea în farfurie. Se lasă condusă de gust în tot ceea ce face și consideră că dictonul de gustibus non disputandum est trebuie înțeles în sensul că gusturile se discută, dar nu se impun. Gustul se simte pe limbă, dar se finalizează în creier căci mâncarea, așa cum scria Levy-Strauss, este bună și pentru a gândi cu ea. Gustând mâncarea vorbim despre oameni, societate, cultură.
DESPRE REZIDENȚĂ
Homo viator: pragul gustului
Dacă rezidența de literatură ne deschide spre pragul plecării prin intermediul cuvântului, componenta gastronomică tratează această pornire la drum prin simțuri (gust, miros și texturi). Bucovina este ținutul în care drumețul, înainte să învețe geografia traseului, înțelege mai întâi ospitalitatea ca limbaj, iar cea bucovineană are o rețetă anume. Sincretismul cultural de aici, bazat pe influențele imperiale austriece și dar și pe specificul rural local poate fi observat și (re)descoperit și în bucatele pregătite de gazde. Rezidența gastronomică vizează o formă de arheologie a gustului: ce anume definea, cu adevărat, sezonul de toamnă în Bucovina din punct de vedere culinar, înainte ca gustul să fie standardizat de meniuri turistice sau de rețetare generice? Această întrebare ține deopotrivă de istorie și de memoria senzorială, practic ne uităm la gust ca la un document.
Miza rezidenței constă în identificarea sau reconstituirea unei rețete specifice sezonului de toamnă (un fel de mâncare, un preparat sau un obicei culinar legat strict de acest anotimp și de acest ținut) documentată ca artefact istoric. Cercetarea ar trebui să urmărească sursele acestei rețete (orale, arhive locale, practici încă vii în gospodării) și să reconstituie, pe cât posibil, contextul în care era preparată (cine o gătea, ce ingrediente locale folosea, cu ce ocazie: sărbătoare, nuntă, înmormântare, mic dejun, prânz, cină etc.) Practic, gastronomul developează aceeași temă a pragului, dar prin intermediul simțurilor: gustul de toamnă bucovinean ca un soi de „bun venit” oferit drumețului.
DESPRE ȚINUT
Așezată în nord-estul țării, la întâlnirea dintre Transilvania și Moldova, Bucovina este un teritoriu al trecerilor: între regiuni, istorii, comunități și peisaje. Iar pentru Via Transilvanica, este începutul călătoriei, cunoscută pentru dificultatea ridicată a traseului, care joacă rolul unui botez pentru drumețul de lungă distanță. Îl pregătește fizic, dar mai ales mental și sufletește, pentru o călătorie lungă, până la Drobeta-Turnu Severin.
Cei 144 de kilometri ai traseului traversează sate, păduri, depresiuni și culmi domoale, scoțând la lumină un patrimoniu natural și cultural aparte. Putna este locul de început, în care drumețul e odihnit și are în față o călătorie nebănuită.
Pe parcurs, chiar și cei care petrec mai puține zile pe traseu, intră imediat în contact cu ospitalitatea specifică locului, exprimată cel mai adesea printr-o gastronomie bogată, plină de rețete vechi ce poartă în gusturi influențele culturale diverse.
Povestea începe în Bucovina, cu un gol în stomac față de necunoscutul din față, dar care se umple repede… cel târziu când drumețul ajunge la Sadova.
DESPRE AMPRENTA CULTURALĂ LĂSATĂ ÎN ȚINUT
Rezultatul rezidenței este un document istorico-gastronomic: rețeta reconstituită, însoțită de povestea ei (de unde vine, cine o păstrează, ce spune aceasta despre ținut). Acest document poate deveni, la rândul lui, o formă de „vestigiu” accesibil drumeților. În plus, acolo unde a fost găzduit rezidentul pe traseu, toți ceilalți călători vor putea descoperi rețeta gătită de localnici pentru ei. Ideal, cele două rezidențe, literatură și gastronomie, ar trebui să fie în dialog, chiar dacă produc amprente culturale distincte.
