
Elise Wilk
dramaturg
DESPRE REZIDENT
Elise Wilk, născută în 1981 la Brașov într-o familie bilingvă (germană-română), este dramaturg și jurnalist.
Piesele ei sunt montate în numeroase teatre din România şi din străinătate (Germania, Austria, Elveția, Franța, Italia, Grecia, Cipru, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Georgia, Cehia, Polonia, Finlanda, Serbia, Coreea de Sud), fiind traduse până acum în 16 limbi și publicate în opt țări. Este autoarea a peste 20 de piese de teatru care au câștigat o serie de premii, cel mai recent fiind Premiul Aurora pentru dramaturgie Est-Europeană, obținut în 2022 în Polonia pentru piesa “Dispariții”.
Revista Forbes România a numit-o printre tinerii trendsetteri ai anului 2014, iar Decât o Revistă printre cei 100 de oameni pentru România de mâine (2018). A participat în programe internaționale ca Forumul Tinerilor Autori Europeni din cadrul Bienalei de Teatru de la Wiesbaden, Germania (2014), Hot Ink la Teatrul Lark din New York (2015), Fabulamundi. Playwriting Europe (2013-2020), GalataPerform Istanbul (2021), What Europe Dreams About Belgrad (2024) și Fabulamundi.New Voices (începând cu 2023).
Este doctor în teatru și artele spectacolului (Universitatea de Arte din Târgu Mureș, 2020), cu o teză despre teatrul pentru publicul tânăr în România, iar din 2021 este lector universitar la aceeași universitate, unde predă la Masteratul de Scriere Dramatică.
DESPRE REZIDENȚĂ
Homo viator și memoria locului
Terra Borza Teutonica reprezintă, în arhitectura proiectului, ideea de prag dusă la extrem, atât ca metaforă, cât și ca spațiu fizic concret. Curtea unei cetăți, a unei biserici fortificate, un turn de strajă sau o casă: toate acestea sunt locuri de trecere, spații care marchează, la propriu, granița dintre înăuntru și afară, dintre siguranță și expunere. Teatrul, dintre toate artele propuse pe traseu, este cel mai potrivit să locuiască în exact acest tip de spațiu, pentru că el însuși reprezintă o artă a liminalității.
De aici pornește și miza centrală a rezidenței: piesa scrisă aici nu poate exista în altă parte. Nu vorbim despre un text care se joacă „și” în acel loc, ci un text scris special pentru acel loc. Piesa scrisă aparține comunității respective, reliefează o poveste care i se potrivește, iar spațiul face parte literalmente din scenografie și ghidează regia. Rezidența presupune identificarea unui loc precis (o curte de cetate, o curte de biserică fortificată, un turn de strajă, o casă anume) și scrierea unei piese scurte concepute special pentru acel spațiu. Miza este scrierea de la zero a unui text care poate fi jucat cu oameni din comunitate chiar în acel spațiu. Ce poveste anume cere acel loc să fie spusă acolo și nicăieri altundeva?
DESPRE ȚINUT
Terra Borza Teutonica este prima extensie a traseului principal Via Transilvanica maior, care măsoară 170 km. În centrul său se află Brașovul, o importantă poartă de acces către inima potecii. Drumul începe la Viscri și traversează sate săsești și maghiare, așezări medievale sau chiar mai vechi și orășele care poartă nume de munți.
La Șona, o comunitate care ocupă un loc special pe traseu, drumețul întâlnește ceva interesant: cum arta, creativitatea și colaborarea pot fi procese prin care istoria locului poate fi rememorată. De la arhitectură la pictură, la obiceiuri vechi, toate sunt un fel de personaje ale unei piese de teatru, care se simte vie, în care parcă și drumețul are un rol.
Terra Borza Teutonica îi oferă drumețului un instrument nou de înțelegere, îl îmbogățește și îl pregătește pentru următoarele descoperiri.
DESPRE AMPRENTA CULTURALĂ LĂSATĂ ÎN ȚINUT
Ceea ce rămâne nu este doar un text, deși textul piesei, ca document literar, are valoare de sine stătătoare, ci și un eveniment teatral repetabil, ideal an de an, jucat mereu în același loc, cu aceiași oameni. Practic, rezidența nu lasă în urmă un artefact static, ci un ritual cultural nou: un moment care se activează periodic, transformând locul ales dintr-un simplu punct de pe hartă într-un reper cu memorie teatrală proprie, astfel încât să incite și să încurajeze și alți dramaturgi și regizori în demersuri similare.









